Judecătorii CCR au fost numiți legal. Curtea a respins sesizarea USR. Daniel Morar a votat împotriva lui Bogdan Licu
USR a sesizat Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu este numit judecător la CCR. Potrivit art. 143, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică ori în învăţământul juridic superior. Uniunea Salvați România susține că propunerea PSD, votată de „deputaţii Coaliţiei sărăciei”, nu îndeplineşte criteriul constituţional al pregătirii juridice superioare.
CCR a dat verdictul – viitorii colegi au fost numiți legal
Însă, CCR a respins sesizările pe numirile judecătorilor constituționali, declarându-i legali pe Bogdan Licu și Iulia Scântei. Cei doi sunt noii judecători ai Curții Constituționale. În cazul lui Licu, decizia a fost luată cu majoritate de voturi, doar judecătorul Daniel Morar, fost șef DNA, a votat pentru admiterea sesizării.
Ce nemulțumire a avut USR
Astfel, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată de Grupul parlamentar al USR din Camera Deputaților. CCR a decis că Hotărârea Camerei Deputaților nr.36/2022 pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională este constituțională în raport cu criticile formulate.
Acuzații la adresa lui Bogdan Licu
Reamintim că USR a sesizat Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu este desemnat judecător la CCR. Constituţia prevede, la art. 143, că magistrații Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime mare (cel puțin 18 ani) în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.
Propunerea PSD, atacată la Curtea Constituțională
Parlamentarii USR acuză că propunerea PSD nu îndeplineşte criteriul constituţional al pregătirii juridice superioare. Mai mult, prin nedepunerea diplomei de licenţă la dosarul de candidatură, Bogdan Licu nu a respectat prevederile legale referitoare la documentele necesare a fi depuse în vederea numirii în fruntea CCR.
Vot de 8 la 1. Cine s-a împotrivit
Majoritatea judecătorilor CCR au decis că sesizarea USR privind numirea lui Bogdan Licu este neîntemeiată, votul fiind de 8 la 1. Singurul care s-a opus este Daniel Morar, fost procuror şef al DNA şi fost prim adjunct al Procurorului General.
La începutul lunii mai, Camera Deputaţilor a adoptat numirea prim-adjunctul procurorului general Bogdan Licu, propus de PSD, în funcţia de judecător al CCR, în locul lui Valer Dorneanu. În aceeaşi zi, Senatul a votat-o pe senatoarea PNL, Laura Iuliana Scântei, ca judecător al Curții, pentru un mandat de nouă ani, începând cu data de 11 iunie 2022.